Cele mai intense trairi, cele mai adanci senzatii se nasc in mine toamna. Atunci, innegurarile, seninatatile, tristetile se aseaza in fata mea in forma lor plina, maxima. Atunci, ochiul meu se mareste, urechea mea devine atat de sensibila ca doare... Si parca abia atunci lucrurile se arata:
caderea unei castane (sunetul, rostogolirea acesteia pe strada); frunzele rupte sub vant si imprastierea lor, apoi strangerea lor in gramezi rascolite iar de vant; trecerea pasilor peste frunze, lovirea frunzelor cu umbrela, picaturile insingurate de ploaie, picaturile ca un pluton, picaturile ca un regiment si apoi ca o armata; umbrele trecatorilor, miscarile lor retinute, coregrafia trecerii peste baltoace; raceala obrajilor, umezeala aerului....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu