Citeam despre moartea lui Leszek Kolakowski si dintr-o data am avut o senzatie intensa de scarba, de vid, gandindu-ma la toti oamenii care ajung brusc sa fie doar un nume pe o cruce, pe o stela funerara, intr-un obituar.
Singura consolare in fata mortii-daca o pot numi asa(?) ar fi creatia. Si daca imi duc gandul mai departe ar fi mai mult decat o consolare, ar fi rasul final, dispretuitor aruncat inspre moarte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu