Jurnalul lui Kafka infatiseaza un om plapand, chinuit de slabiciunea fizica si bantuit de angoase. Foarte rar, autorul scrie fraze luminoase, ca aceasta:
Cand m-am dus atunci la teatru, ma simteam bine. Sufletul meu avea gust de miere. L-am sorbit dintr-o data.
Revenind la angoasele de care aminteam, Kafka pare a fi vesnic necajit de demoni: ba i se pare ca spune prea putine, ba ca spune prea mult, ba ca vorbeste repede, fara sa se opreasca, ba ca e prea tacut.
Comunicarea cu ceilalti, lecturarea propriilor scrieri, intalnirea cu prietenii fideli, interactiunea cu portarul sau cu muncitoarele fabricii de azbest apartinand familiei constituie, toate, momente de framantare si indoiala.
Ca o iesire din aceasta 'neputinta' de a fi in afara spatiului intim (inteles ca propria persoana, scrierile atunci cand nu sunt impartasite cu ceilalti), Kafka se opreste asupra acelor "detalii esentiale" atat de caracteristice operei kafkiene: butonii de la o rochie, rezemarea obrazului de palma stanga, gamba ce i se abate lateral cand sta linistita in picioare.
PS. Termenul de "detalii esentiale" in relatie cu Kafka mi-a fost sugerat de Gabriel.
joi, 27 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu